Despre lipoveni

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pe drumurile şi în târgurile Ţarii de Sus puteau fi întâlniţi oameni care, prin înfăţişare şi port, arătau că nu sunt din partea locului. Înalţi, spătoşi, cu  bărbi lungi şi răsfirate, cu sprâncene de culoarea spicului de grâu, sub care priveau  atent nişte ochi albaştri si reci. Încălţaţi cu cizme mari, din piele de calitate buna, îmbrăcaţi cu cămăşi înflorate, lungi, ce cădeau peste pantaloni negri şi încinşi cu o cingătoare frumos împletită din lână colorată, capetele căreia atârnau până la glezna cizmei. Femeile vânjoase, rumene, dichisite în fuste viu colorate şi bluze cu mâneci lungi, strânse la mijloc, îmbrobodite  cu baticuri  viu înflorate. Fetele îmbrăcate în sarafane, cu baticuri pe  umeri, purtând  cozi groase şi lungi în care erau împletite panglici de mătase.

Ei puteau fi văzuţi pe drumuri, mergând în zilele de iarmaroc cu căruţe încărcate cu coşuri împletite din tei, ducând mere, fructe uscate şi afumate, verdeţuri proaspete. După spargerea  iarmarocului, îi vedeai cu căruţele  trase la o  cârciumioară din marginea târgului, unde bărbaţii cu capul descoperit, făcând o închinăciune largă, sorbeau un pahar- doua de vin, sub privirea tăcută a femeilor, care  îşi  aşteptau răbdătoare soţii în căruţe. De când în când se auzea  din crâşma un început de cântec, prelung şi trist,  în care se jelea soarta unui fugar.

Erau fugari ruşi, numiţi şi staroveri, adică credincioşi ortodocşi de  rit vechi, cunoscuţi  sub denumirea de lipoveni. Aceşti fugari pribegeau pe pământul Moldovei de câteva decenii în căutarea unui adăpost  şi a unei palme de pământ.

Ani cumpliţi au trăit în patria lor. Aproape o suta de ani  au trecut de când pribegesc. Unii s-au  adăpostit prin pădurile nesfârşite ale Rusiei, prin care până atunci nu călcase picior de om, alţii au ajuns până la malurile mării îngheţate şi au înfiinţat acolo colonii, mulţi s-au îndreptat spre întinsele stepe  din sud şi au găsit refugiu la cazaci. Dar cum graniţele Rusiei de atunci se modificau des, nicăieri nu găseau refugiu; peste tot ajungea nemiloasa mâna a ţarului. Şi atunci se auzea chemarea: “ După cordon! “ şi solitari sau în grupuri răzleţe fugeau în Polonia, Turcia, Principatele Dunărene.

Care a fost cauza acestei răzmerite?

În anul 1652 în scaunul patriarhal al Rusiei Moscovite  a urcat mitropolitul Nicon. El a început  reforma religioasă, care a dus la scindarea  bisericii ortodoxe ruse si a poporului rus. Esenţa reformei a stat în punerea de acord a practicii serviciului religios şi a cărţilor  cu cele greceşti. Cărţile după care se oficia serviciul religios, traduse din cărţile vechi greceşti încă de pe vremea  creştinării Rusiei, prezentau unele greşeli ce s-au strecurat la traduceri sau la copiere. În decursul secolelor  aceste greşeli se îndreptau, dar noul cap al bisericii s-a apucat cu mai mare râvnă de această operă. Mai mult, a întreprins şi unele modificări în  ritualul religios, neţinând cont că, la acest capitol,  biserica rusă şi în general poporul rus era cel mai conservator. A înlocuit  semnul crucii cu doua degete cu închinăciunea cu trei degete. A modificat scrierea cuvântului Isus cu cuvântul Iisus, a introdus  doxologia aleluia întreită, înconjurul bisericii nu după soare ci invers , şi alte modificări. Toate aceste inovaţii nu au produs modificări în dogmatica bisericeasca, dar în rândul clerului şi a credincioşilor, care au ţinut foarte mult la litera şi la spiritul credinţei,  au  provocat nedumeriri, iscând polemici si proteste vehemente. Pentru a da întărire si legalitatea reformelor, Nicon convoacă  câteva sinoade la care invită şi pe patriarhii Bisericilor Ortodoxe de Răsărit. Ierarhii invitaţi, aprobă toate reformele lui Nicon şi, împreună cu clerul rusesc,  solidar cu patriarhul Nicon,  aruncă anatema asupra adversarilor reformei, excomunicându-i. Schisma, îmbrăţişată la început de câţiva protopopi si preoţi, se extinde, la ea  adera  cercurile tot mai largi ale clerului de rând, oştirea (streliţii),populaţia orăşenească şi ţărănimea. Pentru omul de rând, care din strămoşi făcea crucea cu doua degete, asculta serviciul divin după cărţile moştenite  de la Sf. Vladimir, botezătorul Rusiei, (cărţi ce nu mai sunt   considerate sfinte si sunt scoase din biserici si arse)  reforma era nu numai de neînţeles, dar el  considera că  se propaga o noua religie. Oamenii nu mai cred în ceea ce îi învaţă preoţii, nu mai frecventează biserica.

Speriaţi de amploarea  mişcării antireformiste, împotriva schismaticilor sunt luate măsuri severe de către autorităţi. Adversarii reformei sunt arestaţi, deportaţi prin mănăstiri, forţaţi să se dezică de schismă, supuşi la chinuri îngrozitoare. Li se tăiau limbile şi mâinile, se tăiau capetele, erau stropiţi cu apă şi transformaţi în statui de gheaţă, arşi de vii pe rug. Dar oamenii mai cred că vechea credinţa se va întoarce, că a schimba vechea credinţa înseamnă a trăda biserica si însuşi pe Dumnezeu. Ţarului îi scriau: “Chiar dacă ne aruncaţi în foc, chiar dacă ne despicaţi, si atunci nu vom trăda sfânta noastră credinţă veche”. Şi au fost arşi de vii primii martiri ai credinţei vechi cum sunt  protopopul Avvacum, boieroaica Morozova; mulţi au fost surghiuniţi şi arşi de vii de autorităţi sau prin autoincinerări. Mii de oameni părăsesc oraşe şi sate şi iau drumul pribegiei. Schisma religioasa capătă caracter social. Au loc câteva revolte si mişcări ţărăneşti.

Măsuri şi mai aspre împotriva schismaticilor sunt luate de ţarul Petru cel Mare. Staroverilor le sunt impuse taxe duble, li se interzice să ocupe funcţii în stat, sunt obligaţi să poarte îmbrăcăminte distinctă, sa plătească taxa speciala pentru portul bărbii, sunt opriţi  de a face slujba după vechiul ritual. Biserica adepţilor credinţei vechi  seamănă  din ce în ce mai mult cu biserica primilor creştini.

Vor trece anii. Atitudine

a faţa de staroveri cunoaşte manifestări contradictorii. Împărăteasa Ecaterina a II-a  acordat  libertăţi largi, inclusiv libertatea credinţei; li se promiteau o serie de înlesniri daca se întorc în ţara. Ţarul Nicolae I abrogă toate înlesnirile si libertăţile acordate de predecesorii săi. Lăcaşurile de cult ale staroverilor  sunt închise, preoţii sunt interzişi, credincioşii de rit vechi sunt consideraţi conspiratori, duşmani ai statului. Sunt create comitete speciale, care urmăresc activitatea lor;  cei ce nu se supun  sunt arestaţi, biciuiţi, exilaţi fără judecata, trimişi la oaste în colonii militare si detaşamente de construcţii.

Persecuţiile religioase nu încetează în Rusia pe întreaga perioada a secolului al XIX-lea. Prima revoluţie rusa aduce libertatea de conştiinţa. În octombrie 1905  sunt desigilate  altarele bisericilor creştinilor ortodocşi de rit vechi şi trase primele clopote.

Doamne

, -se spune în rezoluţia Sinodului din 1971,- cum de am putut permite nimicirea celei mai bune părţi din neamul nostru…Cum de am permis sa demolam capetele lor, iar noi sa ne rugăm în tihna lui Dumnezeu…Să nu recunoaştem vina noastră până în prezent…Dar nu vi se pare, ca până nu vom cere iertare de la staroveri şi nu ne unim, în  Rusia nu va fi bine…

Scriitorul  Alexandr Soljeniţin scrie;  „Ei cred aşa cum au învăţat odată, când a fost creştinată Rusia – şi atunci de ce spunem ca sunt schismatici ? Dintr-o dată li se spune:, voi, părinţii voştri, strămoşii voştri , nu aţi avut credinţa adevărata, trebuie schimbată…Numai semnul crucii cu trei degete  este primit   de Dumnezeu, cel cu doua degete  e dat anatemei…Oare  biserica ortodoxa s-ar fi prăbuşit din cauza că în cuvântul Isus este un singur „ipentru că se spune aleluia îndoit si nu întreit, ca se merge în jurul bisericii după soare si nu în sens opus?  Si pentru  aceasta  cele mai bune vieţi sa fie aruncate pe rug, în surghiun, expulzaţi din ţara?. Pentru cel mai mare păcat omul va plăti, uneori chiar în timpul vieţii- aşa si societate, chiar si popor… Si totul ce s-a întâmplat cu  Rusia, cu biserica… De  la Petru si pana la  Rasputin…Nu este oare pedeapsa pentru staroveri?..”

Am relatat  aceste câteva consideraţii istorice pentru a da un răspuns la o eventuala întrebare; de ce suntem noi aici.

Primele aşezări ale ruşilor-lipoveni în Bucovina sunt cunoscute  încă înainte de ocuparea nordului Moldovei de către Austria în anul 1775. Pe domeniul Mănăstirii Dragomirna se aşează câteva familii încă în anii 60 ai secolului al XVIII-lea, formând satul Lipoveni cunoscut

si sub denumirea de Socolinţi. Câteva familii locuiesc în aceasta perioada si în comuna Stupca. Aceste familii de ruşi – lipoveni au emigrat din Moldova si din Basarabia.

În timpul războiului ruso – turc ( 1768 – 1774), când în Bucovina intră trupele ruseşti, ruşii lipoveni părăsesc aşezările lor si se retrag în Moldova. Odată cu instaurarea administraţiei habsburgice, care va duce o intensa politica de mărire a populaţiei în Bucovina, începe adevărata emigrarea a ruşilor lipoveni în aceste ţinuturi.

In 1777 locuitorii satului Lipoveni se întorc si se statornicesc definitiv în aceasta localitate. În 1780  pe moşia mănăstirii Putna, pe baza unui contract, se înfiinţează satul Climăuţi, localitate care va avea cel mai mare număr de locuitori  ruşi – lipoveni din Bucovina. În 1783 datorita unor întâmplări de pe Dunăre, când potrivit legendei un demnitar austriac este salvat de pescarii  ruşi-lipoveni  care locuiau în zonă, acesta le oferă sa emigreze în Bucovina. O delegaţie de ruşi – lipoveni este primita însuşi de împăratul Austriei care le oferă o serie de privilegii dacă se stabilesc în Bucovina. În 1784 este înfiinţată colonia Fântâna Albă. În 1846 în Fântâna  Albă se înfiinţează Mitropolia CREDINTEI DE RIT VECHI.

Principala ocupaţie a ruşilor-lipoveni în decursul timpului era agricultura, pomicultura, creşterea animalelor. O mica parte de locuitori se ocupau de comerţ în special cu fructe. Lipsa acută a terenului arabil a impus ca un număr însemnat de săteni să lucreze pe şantiere terasiere: la îndiguiri, canalizări, construcţii de iazuri, lucrări în care se considerau specialişti.

În fiecare oraş din Bucovina s-au stabilit câteva familii de ruşi-lipoveni. În 1910 în oraşul Rădăuţi   erau 48 locuitori din rândul ruşilor-lipoveni. Principala ocupaţie era comerţul cu fructe.

În prezent, în municipiul Rădăuţi, după evidenta comunităţii, trăiesc 365 de locuitori din aceasta etnie.  Membrii comunităţii sunt angajaţi cu competenta în toate sferele vieţii sociale, culturale, economice. În egala măsura se conserva vechile tradiţii referitoare la arhitectonica, decoraţia, coloristica ce dau caracterul atât de specific existentei noastre ca etnie.

Centrul spiritual al grupului rămâne, ca peste tot, biserica, care aduna la fiecare slujba  cea mai mare parte a comunităţii.

7 Responses to Despre lipoveni

  1. Киселева Светлана says:

    Добрый день! Помоги пожалуйста найти родственников проживавщих в Румынии в г.Неводарь. Я живу в России, моя мама проживает на Украине в Одесской области в г.Арцизе. Больше 20 лет назад моя мама Логинова( Lovin) Домника Потаповна (1942г.рождения в г.Неводарь ) потеряла связь со своими двоюродными братьями и сестрами и сейчас она пытается найти их по адресу;
    Firsov Ana.
    Jtr-Nuferinok Nb-10.
    Bn-34. Sc-c Ap-47.
    Oras-Navodari.
    Jus-Constanta.
    con 87-35 Romania
    В семье у Анны Фирсовой было 2 детей (сын-Виктор и дочь Юля) и мужа звали Стефан. Пожалуйста помогите их розыскать. Буду Благодарна Вам за любое сообщение. Извините если обратилась не по адресу.

  2. Дмитрий says:

    Добрый день!
    Помогите найти родственников Остроумовой Марии Александровны, покинувшей Россию в 1916-1917 годах.

  3. привет всем липованам-старообрядцам Румынии от старообрядцев украинского Придунавья !!!!! будьте здоровы !!!!!

  4. david says:

    am vrut sa gasesc mai multe detalii despre ce inseamna reforma niconiana si daca mizeriile care se spun despre staroveri au o baza reala. sper sa va ajute si pe voi cele gasite de mine (poate deja ati vizionat filmuletul, dar sper sa ii ajut pe cei nu l-am vazut desi ar fi interesati)

    http://www.youtube.com/watch?v=XRDkXNOXgW0

    Gospodi Bog da pomiluiet vseh nas!

  5. igor says:

    Здравствуйте. Меня зовут Игорь.Я ищу могилу ссвоего деда похороненого 1944 г.в городе Кымпия-Турзи (Câmpia Turzii) .Возможно ли найти в этом городе или поблизости рускоязычных чтобы сделать фотографии военного кладбища.Или посоветуйте сайт где можно пообщаться с рускоязычными жывущими в Румынии.Зарание спасибо.

  6. Stanislav says:

    Здравствуйте.
    На одном из форумов переводчиков нашел ваш контакт. Не сможете ли вы мне помочь?
    Я занимаюсь сбором воспоминаний ветеранов Второй мировой войны, которые публикуются на сайте „Я помню”
    В начале года мы осуществили поездку в Словакию и Чехию, где записали около 30 интервью со свидетелями и участниками войны 70-летней давности. Через ресурс „В Контакте” в Братиславе был найден переводчик, который нашел советы и клубы ветеранов Словакии. Он же осуществлял онлайн перевод и в дальнейшем литературный перевод с записи.
    Возникла идея осуществить подобную поездку в Венгрию и Рымынию. В данный момент мы разыскиваем человека, кому интересна такая работа.
    Оплата работы:
    от 30 евро – день перевода. Питание, танспорт и проживание оплачиваются нами. Поиск контактов ветеранов оговаривается отдельно.
    Смоляков Станислав

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>